Traian Băsescu a mers, luni, la Primăria Craiova, unde s-a întâlnit cu noul primar Olguța Vasilescu, amândoi exprimându-și bucuria față de decizia instanței, favorabilă clubului Universitatea Craiova, iar când primarul i-a spus că echipa nu are jucători, președintele a răspuns că joacă el, mijlocaș.
După ce a participat la lansarea noului model Ford B-MAX, președintele Traian Băsescu a mers la Primria Craiova, unde s-a întâlnit cu noul primar Lia Olguța Vasilescu.
Jurnaliștii au avut acces la această întâlnire doar câteva minute, timp în care cei doi au vorbit despre echipa de fotbal Universitatea Craiova, amândoi exprimându-și bucuria că cererea clubului Universitatea Craiova, de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, a fost admisă, luni, de Curtea de Apel București.
Primarul PSD Olguța Vasilescu i s-a plâns apoi președintelui că echipa de fotbal nu are jucătorii necesari pentru a evolua în prima divizie, iar șeful statului i-a spus, râzând, că se oferă să joace el.
„Dacă vreți pot să joc și eu până când voi vă găsiți….”, a spus Băsescu.
El a fost întrebat de către primar pe ce post vrea să joace, iar președintele a răspuns: „Mijlocaș. Eu vreau mijlocaș, nu alt post, cum ar fi cel de atacant”.
La replica acestuia, Olguța Vasilescu a răspuns: „Atunci îmi asum eu rolul de atacant”.
La ora transmiterii acestei știri, întâlnirea dintre președintele Băsescu și noul primar al Craiovei este în desfășurare.
Curtea de Apel București a admis, luni, cererea clubului Universitatea Craiova de anulare a excluderii provizorii a grupării conduse de Adrian Mititelu, hotărâtă de Comitetul Executiv al Federației Române de Fotbal. Decizia este definitivă și executorie cu recurs în termen de cinci zile.
În 18 aprilie 2012, Fotbal Club U Craiova a contestat la Curtea de Apel București decizia de anul trecut a Federației Române de Fotbal de dezafiliere a clubului.
Clubul de fotbal craiovean a dat în judecată în acest dosar Federația Română de Fotbal și Comitetul Executiv al FRF, cerând anularea actului administrativ emis în 2011.
Federația Română de Fotbal anunța, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF.
Decizia de anul trecut a Comitetului Executiv al FRF se află în atenția procurorilor DNA, în urma plângerii penale depuse de gruparea Universitatea Craiova, la 16 septembrie 2011. Clubul oltean a cerut începerea urmăririi penale față de membrii Comitetului Executiv al FRF care au votat excluderea Universității Craiova din FRF, acuzându-i de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
Federația Română de Fotbal și Liga Profesionistă de Fotbal sunt învinuite de procurori în dosarul excluderii Universității Craiova, alături de președinții acestor foruri, Mircea Sandu și Dumitru Dragomir, și de alți 12 membri ai Comitetului Executiv al FRF. Aceștia sunt învinuiți de abuz în serviciu și de sustragere de bunuri de sub sechestru.
În 14 mai 2012, clubul SCC U Craiova SA, condus de Adrian Mititelu, a fost exclus din Federația Română de Fotbal, în cadrul Adunării Generală a FRF.
Tot atunci, Adunarea Generală a Federației Române de Fotbal a aprobat ca orașul Craiova să primească un loc în Liga a II-a, după ce gruparea SC FC U Craiova a fost exclusă din FRF.
FRF anunța, în 20 iulie 2011, că gruparea Universitatea Craiova a încălcat grav statutul federației, astfel că a fost exclusă provizoriu de Comitetul Executiv până când măsura va fi validată de Adunarea Generală a FRF. Potrivit FRF, Universitatea Craiova a refuzat să-și retragă acțiunile în instanțele civile împotriva Federației Române de Fotbal, iar Comitetul Executiv a decis dezafilierea clubului.
Mai multe asociații ale suporterilor olteni i-au adresat, în 17 mai, premierului Victor Ponta o scrisoare în care îi cer să fie alături de ei în protestele față de conducerea FRF, care a decis excluderea Universității Craiova și susține înființarea unei „clone” a echipei lor de suflet.
Ei au prezentat o situație a fotbalului românesc, condus de Mircea Sandu, „un fotbalist mediocru”, și în care fostul agent de jucători Giovani Becali are o mare influență, precizând că aceștia, dar și „alte personaje de joasă speță au stors ce s-a putut din fenomenul fotbal”. „Acești oameni au făcut vreme de 22 de ani tot ce au vrut în acest sport. Meciurile trucate au devenit de notorietate, spălarea de bani a devenit o banalitate folosită la vânzarea oricărui jucător, corupția din arbitraj nu a fost oprită nici măcar de descinderile mascaților”, se arată în scrisoare.